Cooperare în materie penală

Cooperarea judiciară la nivel european presupune facilitarea cooperării între membrii profesiilor juridice (judecători, procurori și avocați ai apărării) și omologii acestora din alte state membre, îmbunătățind recunoașterea reciprocă a hotărârilor judecătorești în materie penală de la un stat membru la altul, dezvoltând - atunci când este cazul - apropierea dispozițiilor de drept material și procedural, monitorizând aplicarea legislației adoptate și ținând seama de aspectele justiției penale legate de relațiile externe (relațiile cu țările care nu sunt membre ale UE).

Programul de la Stockholm stabilește o nouă listă de obiective pentru perioada 2010-2014:

  • elaborarea instrumentelor de punere în aplicare a principiului recunoașterii reciproce în fiecare fază a procedurilor penale;
  • apropierea dispozițiilor de drept material și procedural pentru a ameliora încrederea reciprocă și recunoașterea reciprocă;
  • elaborarea unor standarde minime comune pentru a garanta un proces echitabil în întreaga UE;
  • dezvoltarea și acordarea de asistență organismelor și instrumentelor UE din domeniul cooperării judiciare, cum ar fi EUROJUST și Rețeaua Judiciară Europeană în materie penală;
  • creșterea încrederii reciproce între sistemele judiciare naționale din UE prin dezvoltarea unei culturi judiciare europene prin formare și crearea unor rețele ale membrilor profesiilor juridice;
  • monitorizarea punerii în aplicare a legislației UE care a fost deja adoptată;
  • luarea în considerare a aspectelor externe ale cooperării judiciare în UE (de exemplu negocierea acordurilor cu țările care nu sunt membre ale UE, evaluarea sistemelor judiciare ale țărilor care candidează sau analizează posibilitatea depunerii candidaturii pentru aderarea la UE).

UE a adoptat mai multe instrumente legislative în conformitate cu principiul recunoașterii reciproce – consultați paginile suplimentare relevante pentru mai multe informații despre:

Au fost adoptate trei directive pentru elaborarea unor standarde minime comune în vederea garantării dreptului la un proces echitabil:

Ultima actualizare: 21/08/2015

Această pagină este administrată de Comisia Europeană. Informațiile de pe această pagină nu reflectă în mod necesar poziția oficială a Comisiei Europene. Comisia nu își asumă nici o răspundere în legătură cu oricare din informațiile sau datele conținute în prezentul document sau la care acesta face referire. Vă rugăm să consultați avizul juridic în legătură cu normele privind drepturile de autor în cazul paginilor de internet ale Comunității Europene.
Comisia actualizează conținutul acestui site, pentru a reflecta retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană. Eventualele fragmente care nu reflectă încă retragerea Regatului Unit nu apar intenționat pe site și vor fi modificate în curând.

Opinia dvs.

Completați formularul de mai jos pentru a ne transmite observațiile dumneavoastră cu privire la noul nostru site